Dintotdeauna Omul a înfluiențat mediul înconjurător și a modelat peisajul pentru obține profit și siguranță. Din păcate, exploatarea ecosistemelor și a resurselor de apă au participat la dezechilibrul ciclurilor apei.

1.3.1 Despăduririle

Pădurile joacă un rol important în echilibrul climatic, deoarece acestea captează moleculele de CO2 și rețin moleculele de H2O. În Europa, pădurile acopereau cîndva circa 80% din suprafață, în timp ce astăzi ele acoperă doar 34%, cu excepția Rusiei.

Potrivit lui Eduardo Rojas-Briales, Director general adjunct al Direcției Silvice FAO (Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie): „Pădurile sunt o infrastructura naturală a oricărei țări și sunt esențiale pentru ciclul apei (…) Acestea reduc efectele inundațiilor, preven eroziunea solului, reglează nivelul pânzei freatice și să furnizeze populației, industriei și agriculturii o sursă de apă de calitate „. Pădurile sunt zone implicate în echilibrul ciclului apei prin fenomenele de reținere, de infiltrare și evapotranspirație a apei de către plante.

Prin distrugerea pădurilor, omul influențează și perturbă echilibrul fenomenelor naturale și
favorizează eroziunea solului. Eroziunea este un proces natural care produce degradarea geomorfologică și transformarea reliefului. Acest fenomen este accentuat prin acțiunea omului și influențează asupra mediului de viață al animalelor și plantelor. Mai mult decât atât, defrișarea terenurilor favorizează scurgerile de apă și contribuie, prin urmare, la scăderea nivenului rezervelor de apă în sol. Adeseori, apele ce se scurg sunt poluate și ajung fără de a fi tratate în râuri, lacuri, mări și oceane.

gdsgStoparea defrișărilor și renaturarea terenurilor sunt probleme majore pe care trebuie să le
rezolvăm pentru a minimiza impactul nostru asupra resurselor de apă și pentru atenuarea efectelor schimbărilor climatice. De exemplu, în Franța au fost stabilite păduri de protecție. „Aceste zone, numite rezerve naturale, sunt păduri publice sau private, reabilitate pentru a proteja generațiile viitoare și ecosistemele împotriva dezastrelor naturale. Scopul lor este de a proteja sănătatea și de a asigura calitatea vieții locuitorilor din zonele urbanizate, a resurselor de apă și a patrimoniului funciar. ” În pădurile de protecție, reglementări stricte sunt introduse pentru a conserva aceste zone naturale (interzicerea accesului public, pășunatului, infrastructurilor …).

În mod similar, în Europa, programele de reîmpădurire sunt realizate cu obiectivul de a restabili sau de a crea zone împădurite distruse în trecut. De exemplu, potrivit Comisiei Naționale de silvicultură, Franța avea în 6500 î.Hr., 400 000 km2 de păduri, la mijlocul secolului al 19-lea – 75.000 km2, iar astăzi are doar 155 000 km2 de păduri. Campanii de împădurire sunt conduse pretutindeni de către comunități, asociații și Națiunile Unite pretutindeni, inclusiv și în Moldova.

1.3.2 Modificarea bazinelor

În paralel cu defrișările, spre jumătate secolului XX-lea, s-au efectuat numeroase de operațiuni de amenajare ale rîurilor mi lacurilor. Multe rîuri au văzut traseul și albia lor modificate pentru a deveni navigabile (au fost canalizate16). Omul de asemenea a stabilit baraje, „structuri” construite pe râuri pentru a regula fluxul și pentru a stoca apa. Toate aceste operațiuni au vizat să stăpânească capacitatea hidraulică a unei zone pe râu pentru a proteja terenurilor agricole și zonele urbane de inundații, pentru a produce energie, pentru a utiliza apa în agricultură și pentru a produce apă potabilă. În Franța, Total, digurile rețin circa 7,5 km3 din rezerva de 10 km3 de apă stocată.

10.png

Canalizarea artificială a cursurilor de apă are impact negativ asupra echilibrului râurilor, deoarece modifică mediul de viață al florei și faunei și dezechilibrează regimul hidrologic natural:

– variațiile între nivelele de apă s-au accentuat
– debitul și viteza de curgere sunt schimbate
-afluienții mici și meandrele sunt suprimate și, prin urmare, zonele de refugiu și de reproducere pentru pești au dispărut

– cursul apei este izolat de mediul său natural. Acest lucru duce la dispariția zonelor umede și la pierderea biodiversității. În plus, nivelul de oxigenare a apei scade, deoarece suprafața de contact dintre aer și apă este mai mică. Iar oxigenul joacă un rol-cheie în procesul natural de purificare a apei. Râul nu mai este conectat la sol și nu mai conține substanțe minerale. Prin urmare, canalizarea rîurilor afectează, de asemenea, calitatea apei.

Astfel, favorizînd accelerarea scurgerii sau suprimarea reținerilor de apă și dispariția plantelor de pe malurile apelor, omul contribuie la dezechilibrul ciclurilor apei.

La ora actuală, în Europa diverse măsuri sunt luate pentru a restabili regimul hidrologic natural al râurilor și, prin urmare, dinamica lor. Aceste operații sunt foarte delicate. Rezultatul lor încă nu sunt sensibil, procesele hidro-morfologice necesită durate de timp semnificative. În Rhône-Alpes, regiune în centr-estul Franței, importante operațiunile de reabilitare a barajelor, renaturalizarea malurilor și a căilor navigabile sunt subvenționate de către Agenția de Apă Rhône Marea Mediterană Corsica (AERMC), în special pe rîul Rhone.

1.3.3 Urbanizarea

dsvCreșterea urbană se accentuează și devine un motiv de îngrijorare. În Franța, asociația Terre de Liens estimă că circa 1300 de hectare de pămînt agricol și zone naturale sunt acoperite cu beton și asfalt în fiecare săptămână. Expansiunea urbană induce crearea a numeroase infrastructuri, impermeabilizarea solului, canalizarea și îndiguirea râurilor. Potrivit Ministerului agriculturii, alimentației și pădurilor, în 2012, 9% din teritoriul Franței este artificializat, ceea ce reprezintă 5,1 milioane de hectare.

Impermeabilizarea solului favorizează scurgerile de apă în detrimentul infiltrării sale. Apa care se scurge din zonele urbane conține diverse substanțe poluante (hidrocarburi, metale grele …) și contamineaza pînzele freatice. În unele orașe rețeaua de canalizare conduce apa de ploaie direct în râuri. În Europa, peste 20 km3 de apa de ploaie este aruncată anual de pe continent, ceea ce timp de 50 de ani reprezintă 1000 km3 de apă (de 1,1 ori apa din lacul Titicaca). Pe cînd în trecut, apa satura ecosistemul, umplea pînzele freatice și răcorea atmosfera.

Orașele se transformă foarte repede în zone de căldură care transformă energia solară în căldură sensibilă. Aceste zone se caracterizează prin creșterea localizată a temperaturii, constituie o micro climă artificială, și sunt numite insule de căldură. Lipsa vegetației, scurgerea apei, urbanizare (impermeabilizarea solului, denaturarea peisajului) contribuie la dezechilibrul ciclurilor apei.

12.png

Mai multe soluții există pentru a minimiza impactul impermeabilizării solului. Soluția cea mai viabilă este de a controla dezvoltarea urbană cu ajutorul unei politici de management integrat al apelor pluviale în acord cu planurile de dezvoltare locală. În 2006, Uniunea Europeană a încercat să stabilească o directivă-cadru privind solul. Această tentativă a eșuat din cauza opoziției unor state. Crearea spațiilor verzi, a acoperișuri vegetalizate, a cartierelor ecologice, crearea rezervoarelor, a șanțurilor de drenaj sau chiar bazinelor de infiltrare (…) sunt noi tehnologii care ajuta la minimizarea impactul urbanizării asupra resurselor de apă. Aceste tehnici sunt soluții foarte costisitoare. Ele necesită sprijin politic și resurse financiare importante..

11.png

1.3.4 Agricultura intensivă

dsdAgricultura, ca sector, reprezită cel mai mare angajator din lume: 40% din populația activă lucrează în industria agrico alimentară. Cu toate acestea, agricultura este unul dintre sectoarele cel mai puțin durabile: ea este responsabilă de 20% din emisiile de gaze cu efect de seră. Modernizarea practicilor agricole (datorită tehnicii) a sporit în mod semnificativ recoltele agricole. Agricultura intensivă care s-a dezvoltat amenință echilibrul natural. Întradevăr, agricultura intensivă consistă în a crea domenii de mari dimensiuni, care sunt exploatate în mod productivist. Se estimează că producția agricolă a fost mărită de 6 ori între 1900 și 1975 17. Prin reunirea câmpurile pentru a crea mari exploatații arabile profitabile pentru introducerea tehnologiilor, au fost suprimate în mare parte fîșiile de iarbă, gardurile vii utilizate înainte pentru separarea diferitelor culturi. Astfel, au fost distruse rezervoarele naturale din plante și au fost favorizate scurgerile și defrișarea solurilor.

Pentru a face față condițiilor meteorologice nefavorabile, se folosesc diverse tehnici de irigare, în plus de apa de ploaie. Acestea consistă în aducerea apei la plante pentru a crește productivitatea și pentru a permite creșterea acestora în mod artificial în caz de deficit de precipitații, de drenaj excesiv… Diverse tehnici de irigare există pentru utilizarea apelor de suprafață sau subterane în agricultură. În 2007, în Franța, în conformitate cu agențiile de apă, fermierii au colectat 3.923 km3 de apă pentru a iriga câmpurile lor. 80% din apa provine din apele de suprafață. În Franța, 63,5% din totalul apei consumate de către utilizatori este destinată necesităților agriculturii. Deficitul de apă în timpul verii și utilizarea sporită a ei în această perioadă conduce la extragerea apelor subterane; apă a cărei reînnoire este mult mai lungă (a se vedea § de mai sus). Din 1960, volumul apelor subterane utilizate pentru irigare a triplat, iar unele tehnici de irigare nu sunt durabile și provoacă probleme majore din cauza originii resursei și a non restituirii ei în mediul natural. Într-adevăr, acest mod de consum al apei este implicat în procesul de eroziune și de salinizare a solului. Cu atît mai mult că între 30 și 60% din apa utilizată cu tehnici tradiționale de irigare nu beneficiază plantelor ci se evaporă în mod direct.

CCI07102015_0006Agricultura intensivă afectează resursele de apă atât cantitativ cât și calitativ. Agricultura poluează apa cu diverse îngrășăminte și pesticide (insecticide, fungicide, erbicide). În mediu, pe an, 180 de milioane de tone de produse chimice sunt folosite în agricultură la nivel mondial. Cei mai mari utilizatori de produse chimice pentru agricultură sunt Statele Unite, Brazilia și Franța. În conformitate cu datele Ifen (Institutul Francez al Mediului), 96% din râuri și 61% din apele subterane din Franța, conțin cel puțin un pesticid. Astfel, fiecare francez ingera în mediu 1,5 kg de pesticide pe an (în special prin consumul de legume, fructe sau carne și pește). Iar persoanele cele mai expuse la aceste substanțe (muncitorii care le produc și fermierii care le folosesc) suferă și mor de otrăvire și din cauza bolilor asociate la această expunere.

În fine, agricultură intensivă și tehnicile agricole intensive amplifică periculos deșertificarea din cauza substanțelor chimice utilizate și a consumului foarte mare de apă. Ea este responsabilă de întrerupea ciclurilor naturale a apei și de daunele aduse sănătății
producătorilor și consumatorilor!

În multe părți ale lumii, resursele de apă sunt din ce în ce mai vulnerabile și o parte importantă a amprentei asupra resurselor de apă18 a UE (indicatorul de utilizare directă și indirectă a apei) este încorporată în bunuri importate care presupun utilizarea unor mari cantități de apă (cum ar fi produsele agricole, alimentare si textile).

Revista Indicatorii Ecologici a demonstrat recent că produsele alimentare reprezintă, de fapt, 84% din amprenta asupra apei a Europei. Datorită acestui indicator înțelegem necesitatea de a adapta culturile cultivate condițiilor climaterice locale și de a revedea obiceiuril noastre alimentare. De fapt, numai prin reducerea consumului de carne, zahăr și grăsimi animale s-ar reduce această amprentă cu 23%. Iar schimbarea obiceiurilor alimentare ar rezolva multe probleme de sanatate, cum ar fi obezitatea, colesterolul ridicat, diabetul zaharat.

13.png

dsfPentru a minimiza impactul asupra resurselor de apă, multe tehnici pot fi utilizate pentru a reține apa în zonele agricole. De exemplu, este posibil să se planteze garduri vii sau copaci pentru a delimita terenurile. Alte tehnici, cum ar fi benzi de iarbă, rotația culturilor, utilizarea unor tehnici durabile de irigare (prin picurare), agricultura ecologică (…) reduc sensibil consumul și pierderile de apă. Economiile de apă pot fi, de asemenea, realizate numai dacă am decide să cultivăm doar semințe adaptate climei locale. Într-adevăr, unele monoculturile susținute de politica agricolă comună (PAC) a Uniunii Europene, consumă cantități enorme de apă din cauza non-adaptării lor la clima europeană. Porumbul, de exemplu, este la origine o planta tropicala, care nu este tipică condițiilor noastre climatice și necesită udare regulată în timpul verii. În Franța, de exemplu, sunt necesare aproximativ 900 de litri de apă pentru a produce 1 kg de porumb.

1.3.5 Utilizarea apei în industrie

Industria reprezintă toate activitățile socio-economice orientate spre producția de masă de bunuri sau de energie. Industria din punct de vedere istoric s-a dezvoltat la marginea apei, care inițial a fost utilizată ca sursă de energie. Astăzi, industria continuă să folosească masiv această resursă pentru a produce energie, pentru încălzire sau aer condiționat, pentru spălat sau pentru a efectua reacții chimice în mediu apos… Se estimează că industria folosește 20 % din consumul total de apă la nivel mondial.

1.3.5.1 Apa pentru producerea de bunuri și servicii

Ramurile industriei care produc bunuri fabricate necesită cantități importante de apă în procesele lor industriale. Acestea pot avea nevoie de apă potabilă (produse alimentare), de apă distilată (electronica, medicina), dar pot utiliza, de asemenea, și apă uzată. În Franța, industriile din afara sectorului energetic, au utilizat în 2007 9,8% din cantitatea totală apă prelevată (59% provin din apa de suprafață). După observațiile CNRS19, „industriile cele mai mari consumatoare de apă sunt industriile de prelucrare. În Franța, cele patru sectoare care sunt chimia și producerea fibrelor sintetice, industria hârtiei și a cartonului, industria metalurgică și industria farmaceutică consumă două treimi din volumul de apă destinat industriei.

14

1.3.5.2 Apa în producția de energie

În procesele industrialiale, apa este o resursă utilizată pe scară largă, mai ales în centralele
nucleare, în centralele hidroelectrice și în centralele termice. Omul are nevoie de tot mai multă energie pentru a satisface nevoile sale. Cel mai mare utilizator este sectorul hidroenergetic, dar care spre deosebire de alți utilizatori consumă foarte puțină apă. Intradevar, apa este colectată și evacuată direct în mediul înconjurător.

În general, prelevările de apă pentru producerea de energie afectează calitatea apei (de exemplu, contribuie la schimbarea de temperaturii, poluează …). Agenția Internațională pentru Energie (IEA) estimează că prelevările de apă pentru producerea energiei în lume sunt de 583 km3 în 2010 (aproximativ de 6,6 ori mai mare decât cantitatea de apă reținută de Lacul Leman, Geneva). În scenariile produse de IAE, în 2035 prelevările de apă vor crește cu 20%, pentru a produce energie, iar consumul de apă pentru sectorul energetic va crește cu 85%. Această utilizare excesivă a apei de către acest sector nu ridică probleme numai de ordin cantitativ, ci și calitativ, deoarece se estimează că un volum între 15 și 18 km3 de apă dulce este contaminat în fiecare an, prin producerea de energie pe bază de combustibili fosili.

CCI07102015_0013

Franța este unul dintre cei mai mari producători de energie nucleară (58 reactoare active), după Statele Unite și Japonia. Energia nucleară reprezintă 75% din producția totală de energie în Franța, iar în discursul de popular energia nucleară este considerată o energie curata. Centrale nu emit decît vapori de apă! De fapt, în interiorul recatorului și a unei centrale se conțin o mulțime de substanțe chimice. Orice scurgere sau accident are consecințe dramatice. Pentru a da doar un exemplu, în 2011, centrala din Chooz, în Ardeni, Franța a emis între 200 la 600 de litri de acid sulfuric în rîul Meuse ca urmare a unei scurgeri din conductele ruginite. Aceste emisii, chiar mai mici decât limitele legale, se combină în apă cu alți poluanți ce provin de la alte industrii sau activități agricole. Efectele lor sunt puțin cunoscute, dar cu siguranță periculoase. Iar scurgerile sunt, din păcate, frecvente din cauza instalațiilor vetuste. Majoritatea reactoarelor au fost construite după criza petrolului, între 1977 și 1987, pentru  durată de viață inițială de 30 de ani!

CCI07102015_0012

În ce privește deșeurile nucleare, tot mai multe întrebări apar relativ la gestionarea și reprocesarea acestora. Dar problema esențială a energiei nucleare este riscul uman și de mediu incompatibil cu principiul precauției. Accidentul de la Cernobîl (1986) și Fukushima (2011) ne demonstrează pericolele acestei tehnologii. În plus de riscul de scurgere, explozie (…) tehnologia nucleară poluează mediul înconjurător, în special apa deoarece apa prelevată în natură este supusă unui tratament chimic (demineralizare, clorinare), care are ca rezultat producerea de deșeuri chimice, în principal sodiu, cloruri și sulfați. În plus, apa este încălzită, datorită utilizării sale pentru răcirea reactoarelor. De aceea, apa eliberată în mediul acvatic este cu câtevai grade mai calda. Iar încălzirea râurilor provoacă modificări asupra florei și faunei. Sobrietatea energetică și utilizarea energiei verzi sau regenerabile este esențială pentru conservarea apei și a climei!

Pentru a minimiza impactul nostru asupra resurselor de apă, economiile de energie sunt o
soluție viabilă și durabilă. Prin controlul consumului de energie în fiecare zi vom economisi resursele de apă și vom contribui la echilibrul climatic. Utilizarea energiilor regenerabile (solară, eoliană …) sunt soluții care ar trebui să fie încurajate prin politici publice și mecanisme financiare adecvate. Așa cum susține Fundația France Libertés: „Un alt mod de a utiliza mai bine resursele de apă este un mijloc de a le valoriza. Stabilirea amprentei asupra apei ca indicator pentru bunuri de larg consum ar fi o modalitate eficientă de educare a consumatorilor și a întreprinderilor pentru a reduce supraexploatarea resurselor de apă din lume „20. De asemenea, noi considerăm că este necesar să se reevalueze modelul societății de noastre de consum, care se bazează în primul rând pe bunuri secundare.

1.3.6 Apa pentru utilizările casnice

Vom numi utilizări casnice prelevările de apă destinate direct nevoilor umane. Acestea sunt îngrijirea personală, preparatele alimentare, spălarea rufelor … După cum se menționează întrun articol publicat de către Centrul de Informare despre Apă (Franța), „schimbările economice și sociale, modernizarea, urbanizarea și sosirea apei în locuințe au schimbat în totalitate utilizările apei. ” La sfârșitul secolului al 18-lea, igieniștii susțineau că o persoană utilizează pentru toate nevoile sale între 15 și 20 de litri de apă în timp ce astăzi, în Franța, consumul mediu al unui locuitor pe zi în mediu este de 150 de litri de apă. Acest consum variază în funcție de compoziția familiei și de venitul ei. Iar la acest consum, putem adăuga consumul colectiv de apă (școli, spitale, mașină de spălat rutier …) și vom obține consumul total al unui locuitor pe zi, aproximativ 200 de litri de apă.

Accesul la apă și canalizare este foarte dezvoltat în Europa. Aproape 99% din populația franceză este conectată la o rețea de apă și canalizare. Prelevările de apă în Franța, pentru uz casnic sunt de 5 775 km3 în 2007, reprezentând 18,3% din cantitatea totală de apă prelevată. 63% din această apă este pompată din apele subterane. Depoluarea apelor de suprafață are un cost de producere mai ridicat și este cu multmai ieftin astăzi de a capta apele subterane, care reprezintă 24% din totalul apei consumate de către utilizatorii de apă.

In plus, rețele de canalizare construite în anii 60 au multe defecte. Rețeaua este învechită și se estimează că un litru din cinci nu ajunge la robinet.

Pentru a minimiza impactul uman asupa apei, mai multe organizații realizază activități de informare și educare pentru a reduce consumul casnic și prin consecință consumul de energie. De exemplu, asociația InterSolidar21, care activează în Franța și în Moldova, a realizat un ghid de bune practici pentru a economisi apa. Eforturile la nivel individual ar trebui să fie consolidate, cu măsuri colective de reducere a scurgerilor de apă și lucrări de întreținere a canalizațiilor.


16 Canalizarea include toate acțiunile care modifică morfologia unui bazin pentru a controla scurgerea apei și
profunzimea albiei. Cemagref : http://www.glossaire.eaufrance.fr/concept/chenalisation

17 http://www.snv.jussieu.fr/vie/

18 http://waterfootprint.org/en/

19 Centrul Național de Cercetare Științifică

20 Pledoaria Fundației France Libertes la COP 21.

Reclame